Întrebări pe care medicul trebuie să vi le adreseze în timpul consultației

Atunci când ajungeți la medic, de fiecare data este important să țineți minte că trebuie să îi adresați întrebări de fiecare data când nu înțeleți ceva. Pe de altă parte, nu ar trebui să uitați ce ar trebui să vă întrebe medicul. Dacă a omis ceva din lista de mai jos, îi puteți povesti direct acele detalii.

De ce ați venit? Ce vă îngrijorează?

Este important să comunicați medicului motivul pentru care ați decis să veniți la medic și de ce vă îngrijorează. Dacă aveți anumite probleme, de exemplu nu aveți timp să mergeți la recuperare trebuie să îi comunicați medicului.

Am înțeles toate detaliile corect?

Pentru a evita presupunerile false, la sfârșitul consultației, medicul trebuie să facă un rezumat al discuției și să întrebe: ”Am înțeles bine ce ați spus?” Aceste confirmări asigură corectitudinea diagnosticului și al planului de tratament. Uneori, după această întrebare, pacientul completează detalii care sunt foarte importante și pe care nu le oferise anterior medicului. Pacientul vine la medic sub stresul îngrijorării față de posibilul dialog, iar emoția îl poate face să uite anumite lucruri care se pot dovedi foarte importante. Un rezumat al discuției ajută de fiecare data.

Ați înțeles ce v-am spus?

Unii medici știu să vorbească pe înțelesul oricărui pacient, iar alții folosesc mulți termeni medicali. Firește, nivelul de înțelegere al pacienților este diferit. Asigurarea că pacientul a înleles ce informații i-au fost oferite și ce are de făcut este foarte importantă. Dacă pacientul pleacă din cabinetul medicului cu lucrurile înțelese, sunt șanse foarte mari ca el să își urmeze corect tratamentul și/sau să știe ce are de făcut în continuare (la ce medic trebuie să mai meargă, etc.). De multe ori, slaba aderență la tratament a pacientului se datorează unei slabe comunicări cu medicul și neînțelegerii a ceea ce are el de făcut, cum trebuie să urmeze tratamentul, ce schimbări trebuie să facă în viață, etc.

Ați înțeles ce v-am prescris, care sunt dozele?

Atunci când vorbim despre medicamente, mulți pacienți nu urmează întocmai recomandările medicului. Unii nu înțeleg pe deplin ce trebuie făcut. De exemplu, imaginați-vă un pacient cu afecțiuni cardiac în vîrstă de 71 de ani, care are o schema de tratament ce presupune administrarea cu mai multe tipuri de pastille de mai multe ori pe zi, unele se iau întregi, alte jumătate și altele pe sfert. Care sunt șansele să respecte întocmai schema medicului?

Pentru un asemenea caz, discutarea cu medicului și realizarea unui grafic pe hârtie ar ajuta foarte mult.

Alți pacienți au probleme cu înghițirea tabletelor sau le este frică de efecte secundare.

Ce schimbări aveți de gând să faceți de acum înainte?

Dacă medicul vă recomandă odată cu tratamentul și schimbarea modului de viață, este important să îi spuneți deschis dacă aveți de gând să faceți acest lucru. Prin punerea acestei întrebări, medicul vă încurajează și să vă gândiți dacă aveți de gând să urmați recomandările și să vă schimbați stilul de viață.