De ce unii pacienți își mint medicul?

Dacă ați fost în situația de a nu îi spune întreg adevărul medicului sau chiar de minți, nu sunteți singur. Un studiu recent a arătat că între 60 și 80% dintre pacienți fie își mint medicul, fie ocolesc anumite informații. Unul dintre cele mai importante motive pentru care au ocolit adevărul a fost că nu înțeleseseră recomandările medicului.

 

Multe persoane nu se simt de multe ori comfortabil cu împărtășirea unor obiceiuri nesănătoase. Când un medic pune întrebări legate de starea de sănătate, semne, simptome, așteaptă să îi fie spus adevăarul complet. Informațiile oferite de pacient sunt foarte importante pentru evaluarea situației și punerea unui diagnostic.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea de Medicină din Utah, Connecticut în parteneriat Universitatea din Michigan.

Ei au descoperit că cel mai frecvent motiv de a reține informații este acela că pacienții nu vor să se simtă judecați.

”În vreme ce ideea că un pacient nu vrea să împărtășească totul cu medicul lui este, probabil, de așteptat. Am fost însă suprinși de cât de comun se întâlnește la pacienți reținerea informațiilor sau a credințelor”, a declarat dr. Brian Zikmund-Fisher, PhD, unul din coordonatorii studiului.

Rezultate

Studiul a cuprins un număr de 4500 de respondenți în cadrul a două cercetării, prima a cuprins 2011 participanți cu vârste de până în 36 de ani, a doua 2499 participanți cu vârste până în 61 ani.

În ambele grupuri, cu o frecvență mai mare, femeile și tinerii cu probleme de sănătate au spus că nu au oferit medicilor toate informațiile.

Primul motiv pentru care au ascuns sau nu au spus tot adevărul a fost că nu au fost de acord cu recomandările medicului sau/și că nu au înțeles recomandările medicului.

Acesta a fost urmat de nerecunoașterea unor obiceiuri de viață nesănătoase, cum ar fi o dietă nepotrivită.

Pacienții nu oferă anumite informații pentru că nu vor să fie judecați legat de comportamentul lor, nu vor să audă cât de nepotrivit și nesănătos se comportă sau le este pur și simplu rușine.

Alte răspunsuri au vizat faptul că nu doresc să fie trecute anumite informații în dosarul medical.

”Cei mai mulți pacienți își doresc ca medicul să gândească bine despre ei. Le este teamă să nu fie etichetați ca persoane care nu iau decizii bune”, crede dr. Angela Fagerlin, unul dintre autorii studiuluiși prof. dr Sănătate Publică la Universitatea din Utah.

Riscul de a reține informații în relația cu medicul

Dr. Zikmund-Fisher spune că medicii au nevoie de informații corecte și complete despre comportamentul pacienților și stilul lor de viață. Medicii au rolul de a face pacientul să se simtă comfortabil astfel încât să ofere toate infomațiile relevante, să deschisă comunicarea astfel încât să implice pacientul.