Vaccinarea reprezintă o modalitate de protecție specifică față de diverși agenți patogeni, iar vaccinarea bolnavilor cronici reprezintă o prioritate pentru managementul corect al cazului.
O infecție la aceste categorii de pacienți poate determina decompensarea bolii de bază, complicații importante și chiar deces. Un exemplu este reprezentat de pacienții cu splenectomie, la care intervenția chirurgicală a fost decisă ca urmare a diverselor cauze (splenectomie anatomică sau funcțională). Nevaccinarea acestora cu anumite preparate vaccinale, cum ar fi vaccinurile anti-pneumococ, anti-meningococ și anti-Haemophilus influenzae b poate crește riscul acestor infecții cu caracter invaziv, ceea ce generează forme grave de boală. Este necesară estimarea corectă a riscurilor și beneficiilor în urma vaccinării bolnavilor cronici iar studiile existente demonstrează că atât beneficiile medicale, dar și cele sociale sau economice sunt cele mai importante. Administrarea vaccinului recomandat trebuie să fie efectuată cu promptitudine și în deplină siguranță, în acord cu recomandările și protocoalele existente.
Există anumite categorii de pacienți cronici care ar trebui în primul rând vaccinați?
În principiu pacienții cu diverse afecțiuni cronice care prezintă și un grad de imunosupresie datorită bolii de bază sunt expuși riscului de a dezvolta unele infecții care pot avea, după cum am mai menționat, o evoluție gravă, atât a formei de boală infecțioasă, cât și a afecțiunii lor de bază. În momentul în care contextul epidemiologic o impune, cum ar fi situația din perioada sezonului epidemic de gripă, când probabilitatea circulației de virusuri gripale este mai mare decât în alte perioade ale anului, vaccinarea este o prioritate. Înainte de inițierea unei terapii care poate sa crescă riscul imunodeficienței (terapie biologică, citostatice, radioterapie, terapie cu preparate cortizonice etc.) administrarea prelabilă a unui vaccin, sau chiar a unei scheme ce cuprinde mai multe preparate imunizante, este utilă în ideea asigurării unui fond imun care să limiteze susceptibilitatea ulterioară a pacientului, produsă inerent de terapia inițiată. Bolnavul cronic care călătorește într-o țară endemică pentru anumite boli trebuie evaluat în prelabil clinic și în cazul în care nu există o contraindicație pentru administrarea vaccinului respectiv trebuie sa fie protejat la cel puțin un interval de 10-14 zile înainte de intrarea în teritoriul cu risc. Exemplele sunt numeroase și, de aceea, personalizarea deciziei de vaccinare se va stabili în contextul clinic al pacientul cronic cât și cel al contextului epidemiologic.
Prof. dr. Doina Azoicăi