De câte consultații puteți benefia dacă sunteți însărcinată

consultatii in perioada de sarcina
consultatii in perioada de sarcina

Potrivit Normelor Contractului cadru, pacientele însărcinate pot beneficia de un anumit număr de consultații la medicul de familie.

Iată care sunt acestea:

a) luarea în evidenţă în primul trimestru; se decontează o consultaţie;

b) supravegherea, lunar, din luna a 3-a până în luna a 7-a se decontează o consultaţie/lună. În situaţia în care luarea în evidenţă a gravidei are loc în luna a 3-a, pentru această lună se va raporta casei de asigurări de sănătate numai luarea în evidenţă a gravidei, nu şi supravegherea;

c) supravegherea, de două ori pe lună, din luna a 7-a până în luna a 9-a inclusiv; se decontează două consultaţii/lună;

d) urmărirea lehuzei la externarea din maternitate – la domiciliu; se decontează o consultaţie;
e) urmărirea lehuzei la 4 săptămâni de la naştere; se decontează o consultaţie.
În cadrul supravegherii gravidei se face promovarea alimentaţiei exclusive la sân a copilului până la vârsta de 6 luni şi continuarea acesteia până la minim 12 luni, recomandare testare pentru HIV, hepatită de etiologie virală cu virus B şi C, lues a femeii gravide, precum şi alte investigaţii paraclinice necesare, dintre cele prevăzute în pachetul de bază.

În conformitate cu programul de monitorizare, investigaţiile paraclinice şi tratamentele specifice sarcinii pot fi recomandate de către medicul de familie, numai pentru intervalul de timp de la momentul în care gravida este luată în evidenţă de către acesta şi până la 4 săptămâni de la naştere.