Se reintroduce coplata?

Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului care propune modificarea Legii 96/2006 a reformei în sistemului sanitar în sensul reintroducerii coplății. Textul nu este însă clar și lasă și impresia de a nu fi finalizat, ultima frază care trebuia să enumere lista serviciilor medicale, la care se poate adăuga contribuția personală a pacientului este terminată cu două puncte înainte de semnătura primului-ministru.

Textul care aduce modificarea art. 230 din legea 95/2006: ”să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare şi investigaţiile paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală, în condiţiile impuse de contractul-cadru, cu excepția contribuției personale pe care aceștia o plătesc direct furnizorului de servicii medicale”.

Următorul paragraf ar trebui să clarifice care sunt serviciile medicale la care se poate adăuga contribuția personală a pacientului, însă lista nu este publicată.

Justificarea acestei coplăți este, potrivit Ministerului Sănătății aceea că prin ”modificările propuse prin acest proiect se crează cadrul legal astfel încât să se asigure contribuția personală a pacienților în vederea acoperirii costurilor reale ale serviciilor medicale, în special pentru segmentul spitalizării continue, a ambulatoriului clinic de specialitate și ambulatoriul paraclinic.

Aceste modificări se impun întrucât neadoptarea de măsuri imediate, prin prezentul act normativ ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă a întregii activităţi medicale, cu consecinţe serioase în ceea ce priveşte utilizarea eficientă a fondurilor publice şi furnizarea unei asistenţei medicale de calitate pacienţilor”.