Cum vă puteți recupera banii pe medicamentele care nu existau în spital

Ministrul Sănătăţii a declarat că este inacceptabil ca pacienţii să fie trimişi să îşi cumpere medicamente „cu un bileţel” și fără nicio o reţetă. Potrivit ministrului, spitalele trebuie să asigure toată medicamentaţia.

„Eu am înţeles că acel pacient a fost trimis să îşi cumpere medicamente doar cu un bileţel, fără o reţetă. Este inadmisibil acest lucru. Încă de la începutul mandatului am atras atenţia că spitalele trebuie să asigure toată medicaţia. În cazul în care există sincope în aprovizionare, pacientul poate să îşi cumpere această medicaţie, dar spitalul este obligat să o deconteze. Casa de Asigurări de Sănătate s-a autosesizat, ceea ce este corect, pentru că este vorba de contract între furnizorul de servicii şi casa de asigurări. Eu, personal, nu tolerez acest tip de comportament”, a precizat Pintea.

Atunci când un spital nu are un medicament, medicul poate trimite pacientul la farmacie cu un bilet și o parafă, iar pacientul își poate recupera banii ulterior de la spital.

Această prevedere legală nu este nouă, însă fie pacienții nu o cunosc, fie medicii nu pun parafa pentru ca pacienții să își poată recupera banii.

Ce spune legea 

Art 218 al.2 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății stipulează ca drepturi ale asiguraților ”să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii”.

Această prevedere a fost completată prin Legea nr. 157/2008 cu următoarea prevedere: să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare și investigațiile paraclinice, la care ar fi fost îndreptpțiți fără contribuție personală, în condițiile impuse de contractul-cadru”.