Guvernul a aprobat astăzi proiectul de finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, acordat Spitalului Universitar de Urgență București pentru dotarea blocului operator central.

Valoarea estimată a proiectului este de 71, 084 milioane lei, fonduri cu care vor fi dotate cele 11 săli de operație care formează Blocul Operator Central din Spitalul Universitar de Urgență București. Durata de realizare a investiției va fi de 18 luni.

Proiectul prevede achiziția de aparatură medicală de ultimă generație, necesară crearii unei structuri unitare, integrate și performante care să asigure nevoile pacienților.

Dotările vor asigura aplicarea unor tehnici actuale moderne pentru toate specialitățile, inclusiv abordarea laparoscopică, care are multiple beneficii, printre care recuperarea rapidă a pacientului, scăderea duratei de spitalizare și a riscului de infecții. Instrumentarul care va fi achiziționat pentu dotarea Blocului Operator Central este unul actualizat pentru nevoile actuale ale patologiilor tratate, în cantități estimate plecând de la volumele medii ale anilor trecuți, dar modulate pentru o trecere progresivă în următorii ani către tehnici minim invazive, dar și o creștere a activității de tip terțiar și de excelență în toate domeniile.